1. Efecte termoelectrice

Fie doua metale A si B sub forma de sarme ale caror capete le unim prin sudura, lipire sau pur si simplu rasucire realizand in acest fel doua jonctiuni 1 si 2. Daca cele doua jonctiuni se mentin la temperaturi diferite T₁  T₂ atunci prin circuit va circula un curent electric datorita tensiunii electrice generate de diferenta de temperatura dintre cele doua jonctiuni. Intrerupand unul din conductori vom putea masura diferenta de potential generata de diferenta de temperatura dintre cele doua jonctiuni. Acest fenomen a fost pus in evidenta de Seebeck in anul 1821 si poarta numele de efect Seebeck [1]. In tabelul alaturat prezentam valoarea tensiunii termoelectromotoare (t.t.e.m.) U, in milivolti, pentru diverse materiale fata de platina (Pt) atunci cand o jonctiune este mentinuta la 0 ^oC si cealalta la 100 ^oC.
 

Metal	Ag	Bi	Cu	Co	Fe	Ge	Mo	Ni	Pb	Sb	Si
U(mV)	0,74	-7,34	0,76	-1,33	1,98	33,9	1,45	-1,48	0,44	4,89	-41,5

Se vede ca cea mai mare t.t.e.m. se poate obtine cu antimoniu (stibiu,Sb) si bismut (Bi) ca termocuplu metalic. Curentul electric circula de la Sb la Bi prin jonctiunea rece. Tensiuni mult mai mari se pot obtine folosind materiale semiconductoare pentru realizarea termocuplului. Metalele se pot ordona intr-o serie : Bi, Pt, Pb, Cu, Ag, Fe, Sb, astfel incat in oricare cuplu realizat curentul va circula in jonctiunea calda de la metalul aflat mai la stanga in serie catre cel aflat mai la dreapta.

In 1834 Peltier a descoperit ca trecand curent electric prin jonctiunea realizata cu doua metale diferite in functie de sensul curentului se absoarbe sau se cedeaza caldura P·q proportionala cu cantitatea de electricitate q ce traverseaza jonctiunea, acesta fiind efectul Peltier.

Coeficientul Peltier P al jonctiunii e definit ca energie termica cedata sau absorbita reversibil la jonctiunea dintre cele doua metale cand aceasta e traversata de cantitatea de electricitate unitate([P]_SI = J/C = V).

Explicatie microscopica.Punand impreuna cele doua metale se egaleaza nivelele lor Fermi prin transfer de sarcini electrice. Fiindca energiile cinetice corespunzatoare electronilor aflati in jurul nivelului Fermi (se masoara de la fundul benzii de conductie la nivelul Fermi) difera in cele doua metale atunci cand un electron cu energie cinetica mare traverseaza jonctiunea catre metalul cu energie cinetica mai mica surplusul sau de energie il cedeaza sub forma de energie termica retelei cristaline a metalului. Daca inversam sensul curentului electric electronul cu energie cinetica mai mica traversand jonctiunea in metalul cu energie cinetica mai mare corespunzatoare nivelului Fermi va absorbi energie termica din reteaua cristalina a acestui metal ca sa isi completeze deficitul de energie cinetica.

In 1851 Thomson (lordul Kelvin) descopera ca intr-un conductor omogen ale carui capete se afla la temperaturi diferite se produce sau se absoarbe in mod reversibil caldura "h× q" proportionala cu cantitatea de electricitate deplasata "q", efectul Thomson [2].

Coeficientul Thomson "h" al unui material reprezinta cantitatea de caldura absorbita sau generata reversibil cand sarcina electrica unitate traverseaza doua puncte din material a caror temperatura difera cu un grad Celsius sau Kelvin ([h]_SI = J/(C× K) = V/K, util m V/ ^oC).

Trebuie precizat clar ca efectul Thomson este altceva decat efectul Joule. In efectul Joule materialul se incalzeste sub actiunea curentului electric, se genereaza caldura in mod ireversibil, indiferent de sensul curentului electric si proportional cu patratul intensitatii lui, iar in efectul Thomson se poate genera sau absorbi caldura in mod reversibil, depinzand de sensul curentului electric si proportional cu intensitatea lui.

Explicatie microscopica. Daca curentul electric circula de la capatul cald al materialului catre cel rece, iar purtatorii mobili de sarcina electrica sunt golurile, sarcini pozitive, atunci golurile "calde" deplasandu-se spre capatul rece transporta o anumita cantitate de caldura suplimentara. Schimband sensul curentului golurile "reci" in deplasarea lor spre capatul cald vor absorbi o anumita cantitate de caldura suplimentara. Daca purtatorii mobili de sarcina electrica sunt electronii, sarcini negative, atunci in primul caz se absoarbe caldura,sensul deplasarii electronilor fiind de la capatul rece spre cel cald, iar in cazul al doilea se genereaza caldura.

Acest model microscopic ne permite sa evaluam coeficientul Thomson. Capacitatea calorica a electronilor de conductie din untatea de volum este:

unde:

• N – este numarul electronilor din unitatea de volum,
• T_F – temperatura Fermi corespunzatoare energiei cinetice a electronilor aflati langa nivelul Fermi,
• k_B – constanta Boltzmann si
• T – temperatura metalului.

adica coeficientul Thomson.

Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.) generata de un termocuplu la care o jonctiune este mentinuta la temperatura constanta T₀ , temperatura T a celeilalte jonctiuni fiind variabila, variaza cu temperatura dupa legea :

coeficientul Seebeck S fiind:

Termocuplul Cu – Fe

Temperatura la care tensiunea termoelectromotoare U este maxima se numeste temperatura neutra (285 ^oC), iar cea la care sensul t.t.e.m. isi schimba semnul se numeste temperatura de inversiune (570 ^oC).

Pentru majoritatea metalelor graficul coeficientului Seebeck in functie de temperatura este o linie dreapta. Pentru fier diagrama contine o serie de trepte paralele, temperaturile asociate punctelor de inflexiune de pe grafic corespunzand temperaturilor critice ale tranzitiilor de faza ale fierului.

Efectul Seebeck are trei cauze care se reflecta in coeficientul Seebeck :

S_v - componenta volumica a coeficientului Seebeck, datorata difuziei preponderente a purtatorilor mobili de sarcina electrica de la extremitatea calda spre cea rece;

S_c - componenta de contact a coeficientului Seebeck, datorata variatiei potentialului de contact cu temperatura, legat de dependenta de temperatura a potentialului chimic (nivelului Fermi F)

S_f - componenta fononica a coeficientului Seebeck, datorata antrenarii electronilor de conductie de catre fononii (vibratiile retelei cristaline) care se deplaseaza de la extremitatea calda spre cea rece (importanta doar la temperaturi joase, criogenice).

Primul principiu al termodinamicii aplicat efectului termoelectric (conservarea energiei):

Lucrul mecanic efectuat asupra sarcinii electrice "q" deplasate in circuitul inchis format de cele doua metale A si B prin diferenta de potential termoelectric U [q× U] este egal cu suma algebrica a caldurilor schimbate de sistem cu mediul la nivelul jonctiunilor 1 si 2 prin efect Peltier [q× P_1-q× P₂] si pe lungimea fiecarui conductor prin efect Tomson [q×? (h_B-h_A)× dT]:

Derivand relatia dupa temperatura obtinem:

Fiind un ciclu termodinamic inchis pe care il parcurge sarcina "q" in drumul ei prin circuit al doilea principiu al termodinamicii ne spune ca variatia entropiei (caldura impartita la temperatura dQ/T) este zero :

Derivand relatia dupa temperatura obtinem:

care inlocuita in relatia primului principiu da:

Aceasta relatie folosita pentru eliminarea coeficientului Peltier din relatia corespunzatoare principiului doi da :

Relatiile de baza ale coeficientilor efectelor termoelectrice sunt:

Ele ne permit evaluarea coeficientului Seebeck pentru metale stiind coeficientul Thomson h=(p²/2)× (T/T_F)× k_B/e: