CAPITOLUL 3

Coroziunea oteluilui 12NiCr180 deformat la cald. Curbele de polarizare de baleiaj pozitiv(dus) curent-tensiune pentru otelul inoxidabil 12NiCr180 nedeformat figura 3.1.15 aratainstalarea starii pasive a otelului de la -150 mV, la un curent de coroziune scazut, cuprins între0,025 μA si 0,3 μA pe un domeniu de potential de cc. 930 mV, pâna la potentialul de pic (de≈780 mV) când se trece în domeniul transpasiv. În zona de trecere pasiv/transpasiv seînregistreza o crestere neta a curentului anodic de dizolvare transpasiva a filmului pasiv siconcomitent s-a observat o degajare puternica a oxigenului.

Pentru acelasi otel 12NiCr180, deformat cu aceeasi turatie de 120 rot/min, starea pasiva seinstaleaza mai târziu comparativ cu cea a otelului inoxidabil nedeformat, potentialul începutuluipasivarii este deplasat spre valori pozitive în functie de temperatura la care s-a facut deformarea,figurile 3.1.16; 3.1.17 si 3.1.19. Astfel la otelul deformat la 750⁰C, pasivarea începe laaproximativ +350mV, se mentine pe un domeniu doar de 200 mV, la un curent de pasivare destulde ridicat, cuprins între 1,8 si 2,0 μA, pâna la potentialul de +550 mV, dupa care are loc trecereaîn domeniul transpasiv, unde se observa pe domenii înguste de potential tendinta de repasivare,mentinute însa la valori ridicate al curentilor de pasivare (în zonele 780-800 mV, la curentul depasivare de 2,7-3,0 μA; 1100-1200 mV, la curentul de pasivare de 8,5-9,0 μA, mult mai ridicat).Trecerea de la domeniile înguste de pasivare la cele active este marcata prin cresterea evidentaa curentului de coroziune (la 950 mV si la 1200 mV). Pentru otelul deformat la 900°C pasivareaîncepe la 220 mV, iar la cel deformat la 1050°C, la 280 mV.

Domeniul de mentinere a stariipasive a otelului 12NiCr180 nedeformatsi deformat, la temperatura de 750⁰C,900⁰ C si 1050⁰C cu viteza de rasucirede 120 rot/min, este reprezentat înfigura 3.1.20. Din figura se poateevidentia, comparativ, intervalul depotential la care pelicula pasivanta poatesa asigure otelului o rezistenta lacoroziune. Se vede ca în urmadeformarii domeniul de rezistenta lacoroziune , se îngusteaza de la otelulnedeformat , de 930 mV, la 620 mV, lacel deformat la 1050⁰C, la 590 mVpentru cel deformat la 900⁰C (destul deapropiat de a celui de la 1050⁰C) si denumai 200 mV la cel deformat la 750⁰C.

Îngustarea foarte pronuntata a domeniului de pasivare, deci reducerea zonei de stabilitate aotelului 12NiCr180 deformat la 750⁰C, ar putea fi pus pe seama faptului ca la aceasta temperaturaare loc si o sensibilizare la coroziune a otelului inoxidabil austenitic prin precipitarea carburii decrom Cr₂₃C la marginea grauntilor de austenita.

Acest otel, la toate conditiile de deformare prezinta în zona pasiva usoare tendinte dereactivare (ceea ce indica distrugerea partiala a stratului pasiv) si de repasivare (refacereastratului pasiv), trecerea de la starile de reactivare si repasivare se face relativ lent.

Curentul de coroziune, (viteza de coroziune), în domeniul pasiv este cel mai scazut la otelulnedeformat (în medie de 0,07 μA). La otelul deformat viteza de coroziune în domeniul pasiv(curentul de coroziune) este cea mai scazuta la cel deformat la 900⁰C (de 0,27 μA în medie ),creste putin de la cel deformat la 1050⁰C (≈0,45 μA), iar la otelul deformat la 750⁰C curentul decoroziune se mentine la valori destul de ridicate (≈1,9 μA).

La polarizarea în sens negativ (întors), pentru otelul nedeformat, refacerea peliculeipasivante (starea pasiva) are loc la aproximativ acelasi potential, cu un curent de coroziune totla fel de scazut ca la polarizarea pozitiva, pe când la otelul deformat la 750⁰C, curba polarizariinegative urmeaza alura asemanatoare celei de la polarizarea pozitiva, însa la curenti de coroziunemult mai scazuti, iar la cel deformat la 900⁰C, repasivarea apare la un potential mai pozitiv decâtla polarizarea pozitiva si se mentine la valori foarte scazute ale curentului de coroziune(aproximativ 0,06 mV).

De remarcat este faptul, ca la otelul deformat la 1050⁰C, curentul în cursul baleajului negativ devine si ramâne catodic, începând de la potentialul de ≈1100 mV.

La probele din otel 12NiCr180, deformatela 1050⁰C, însa cu viteza de rasucire de 22rot/min figura 3.1.18, a rezultat o curba de polarizare anodica (dus), ce nu prezinta un domeniu de pasivare evident, curentul de coroziune creste progresiv în tot cursulpolarizarii pozitive. Cresterea este mai putinaccentuata între 250 mV si 450 mV, dar multmai accentuata de la 450 mV pâna la 1500mV. Aceasta, indica faptul ca la deformareaotelului inoxidabil, s-a deteriorat în mare partestratul pasivant si nu are posibilitatea sa sereformeze pe tot parcursul polarizarii pozitive.În cursul polarizarii negative, curentul devinesi ramâne catodic, începând de la potentialul de ≈1100 mV, ca si la otelul deformat la 1050⁰Ccu 120 rot/min, figura3.1.19. Aceasta s-ar putea datora descarcarii unor ioni care au provenit dinreactia anodica de coroziune.

În figura 3.1.21 s-a prezentat curentul de coroziune din domeniul pasiv pentru otelul12NiCr180 nedeformat si deformat la 750⁰C, 900⁰C, 1050⁰C. Se vede ca la aceeasi viteza derotire de 120 rot/min, temperatura de deformare influenteaza viteza de coroziune în domeniupasiv a otelului inoxidabil austenitic (înregistrata prin curent de coroziune în domeniu pasiv).

Din figura 3.1.21 se observa ca la temperatura de 750°C stratul pasiv se mentine la un curentde 2µA, iar la 1050°C se observa o crestere a curentului în domeniul de pasivare pâna la 0,5µA.Aceste variatii ale curentului de pasivare cu temperatura la aceeiasi turatie se pot explica prinfaptul ca la 750°C are loc o sensibilizare la coroziune a otelului inoxidabil [129]. Aceastasensibilizare este datorata în principal intensificarii procesului de precipitare a carburilor de cromla marginea grauntilor si ca urmare în zonele învecinate marginii grauntilor concentratia de cromscade sub limita de inoxidabilitate.

La 900°C stratul pasiv se reface, curentul de coroziune în domeniul pasiv scade, aceastaexplicându-se prin faptul ca temperatura fiind mai ridicata viteza de difuzie a cromului este mai mare si ca urmare are loc o uniformizare a concentratiei de crom în otel.

Influenta vitezei de rotatie în timpul deformarii la aceeasi temperatura 1050⁰C, asuprapotentialelor stationare ale otelurilor 35MOCr165 si 12NiCr180, stabilite înainte de aplicareapolarizarii, este prezentata în figura 3.1.22.

Se vede ca potentialele stationare ale celor doua oteluri se deplaseaza spre valori pozitivecu cresterea vitezei de rotire în timpuldeformarii. Aceasta ar indica o oarecarecrestere a stabilitatii otelului în mediude NaCl 3%, în conditii statice, faraaplicarea polarizarii.

Pe de alta parte, la aceeasi vitezade rotatie, temperatura de deformare nuinfluenteaza semnificativ potentialulstationar asa cum reiese dinreprezentarea din figura 3.1.23.

Din rezultatele si discutiileprezentate mai sus, se pot desprindeurmatoarele concluzii:

1. Structura obtinuta în urmadeformarii are influenta asupracoroziunii otelurilor, un rolimportant având însa sicompozitia chimica.
2. Prin deformarea la cald, atât în cazulotelului 35MoCr165 cât si a otelului12NiCr180 domeniul de pasivare seinstaleaza începând numai de lapotentiale pozitive mai mari fata depotentialele de început de pasivare aotelurilor nedeformate care pot aveachiar valori negative, cum este cazulotelului 12NiCr180.
3. Domeniul în care otelul 35MoCr165 sementine în stare pasiva (cu rezistenta la coroziune) se îngusteaza cu marirea turatiei pentru aceeasi temperatura si este mai restrâns comparativ cu domeniul pasiv a aceluiasi otel nedeformat.
4. Viteza de coroziune a otelului 35MoCr165 deformat cu o turatie de120 rot/min este maimare decât viteza de coroziune la o deformare cu o turatie de 22rot/min, la aceeiasitemperatura (1050°C). Viteza de coroziune la otelul nedeformat este mai mica decât aotelului deformat.
5. Pentru otelul 12NiCr180 deformat cu aceeasi turatie, temperatura de deformareinfluenteaza comportarea la coroziune a otelului. Astfel otelul deformat la 750⁰C, are ceamai scazuta rezistenta la coroziune. Aceasta scadere a rezistentei la coroziune a oteluluideformat la 750⁰C poate fi pusa si pe seama faptului ca la aceasta temperatura otelulaustenitic sufera o sensibilizare la coroziune prin precipitarea carburii de crom Cr₂₃C lamarginea grauntilor de austenita.
6. Potentialele de început a domeniului de pasivare a otelului 12NiCr180, au valori pozitivemai mari pentru toate conditiile de deformare la clad fata de potentialul de început depasivare a aceluiasi otel nedeformat. Prin urmare deformarea otelului îngusteazadomeniul potentialului de pasivare.

3.2. Deformarea la rece si influenta ei asupra coroziunii

Deformarea la rece a otelurilor inoxidabile austenitice s-a facut prin rulare si prin refulare.

a) Deformarea prin rulare

În cadrul încercarilor experimentale s-a folosit metoda de durificare prin rulare cu bila. Dispozitivul utilizat, sprijinit pe doi rulmenti, este prezentat în figura 3.2.1. Acest dispozitiv s-a montat pe dispozitivul port-cutit al unui strung paralel si functioneaza în felul urmator: cu mânerul 1 se roteste tija filetata 2, care comprima arcul helicoidal 3, prin aceasta asigurând forta de apasare necesara. Forta se transmite prin cepul 5 al furcii 7, pe care sunt montati rulmentii cu bila 8, pe care se sprijina bila 9, care constituie elementul de lucru al dispozitivului. Între corpul 4 si furca 7, prin constructie se asigura un joc de 2-3 mm. La contactul bilei cu suprafata de durificat, asigurat prin deplasarea suportului port-cutit în care este montat dispozitivul de durificare, se urmareste reducerea jocului dintre corp si bucsa la jumatate, ceea ce asigura apasarea bilei cu forta reglabila prin comprimarea corespunzatoare a arcului helicoidal. Prin rotirea piesei fixata în universalul strungului, bilei i se imprima o miscare de rotatie, care combinata cu miscarea de avans asigurata de mecanismul strungului, produce tasarea metalului în zona de contact, ceea ce determina netezirea si durificarea suprafetei. Arcul helicoidal 3 dezvolta o forta de apasare de 7,5 daN, la o rotatie a tijei filetate 2.

Figura 3.2.1. Schema dispozitivului de rulare

Aceste încercari s-au facut pe otelul nr.6 cu compozitia chimica: 0,06% C, 1,12% Mn, 0,42% Si, 0,008%S, 0,035% P, 18,2% Cr, 9,2% Ni, 0,15% Cu, 0,3% mo, 0,31% Ti, prezentata în tabelul 3.1.

Fortele de apasare la rulare, utilizate în experimentari, sunt trecute în tabelul 3.2.1. Se observa ca forta de apasare la rulare modifica rugozitatea R_a si duritatea suprafetei. Astfel, cu cresterea fortei de apasare la rulare creste duritatea. În ce priveste rugozitatea, în general scade cu cresterea fortei de apasare la rulare.

Comportarea la coroziune a otelului nr. 6 (tabelul 3.1), deformat prin rulare, s-a facut prin masuratori electrochimice de cronopotentiometrie, prin metoda indicatorilor, cu solutie feroxil si prin examinarea optica directa.

Instalatia folosita la determinarile cronopotentiometrice este prezentata în figura 3.2.2. Aceasta consta din: 1- celula electrochimica în care se produce corodarea probei, 2- proba din otel inoxidabil nedeformat si deformat prin rulare, 3- electrodul de referinta. S-a folosit drept electrod de referinta, electrodul de calomel saturat, care are potentialul de 0,242 V la 25°C, cu un coeficient de temperatura la 10°C de -0,007V. Acest electrod da rezultate bune în mediu de NaCl cu pH de 6-6,8, deoarece nu pot aparea potentiale de contact lichid-lichid ca sa deranjeze masuratorile. Capacitatea celulei de coroziune s-a stabilit tinând seama de reactivitatea mediului fata de materialul supus coroziunii, marimea probei si durata masuratorilor, în asa fel încât concentratia produselor de coroziune în mediu sa fie mica. S-a mentinut în toate masuratorile 100 ml solutie coroziva la 1cm² proba. Potentialul σ are rol de a mentine constanta tensiunea în cazul în care se aplica o tensiune exterioara între proba de studiat si alt electrod.

Figura 3.2.2. Schema instalatiei pentru masuratori cronopotentiometrice la coroziunea libera:       1- celula electrochimica pentru coroziune;       2- proba de studiat;       3- electrod de referinta;       4- punte salina (soluþie KCl saturata);       5- termometru;       6- potentiostat;       7- milivoltmetru electronic;       8- culegerea  si prelucrarea datelor;       9- baie de termostatare;     10- termometru;     11- încalzitor;     12- releu de temperatura.

Înainte de introucere în mediu coroziv, probele au fost bine degresate cu solventi organici. Pentru o repartizare cât mai uniforma a curentilor de coroziune si eliminarea efectului de margine, s-a delimitat pe fiecare proba o suprafata de 1 cm², iar restul suprafetei a fost acoperita cu un lac rezistent în mediul coroziv utilizat.

Ca si în cazul deformarii la cald, s-a folosit drept mediu coroziv o solutie de 3% NaCl. Determinarile s-au facut la 25+1°C, cu suprafata deschisa a mediului fata de atmosfera.

Tensiunea electromotoare a pilei de coroziune s-a masurat cu un milivoltmetru electronic, iar rezultatele au fost prelucrate si trasate diagramele ε_s(V)-timp(min), pe calculator (figura 3.2.3.).

Figura 3.2.3. Diagrame cronopotentiometrice a otelului inoxidabil austenitic 6 (v. Tab. 3.1), în 3% NaCl la 25°C

Se vede ca, potentialul de coroziune care este o masura a fortelor electrochimice care actioneaza la interfata metal/ mediu coroziv, variaza diferit în raport cu forta de apasare la rulare. Cum fortele electrochimice de la interfata otel (conductor electronic) si mediu (conductor ionic) impune un transfer de electroni cu directie si sens bine definite la suprafata lor de separatie si nu în masa metalului sau a mediului, se poate deduce ca la deformarea prin rulare se produc modificari în straturile superficiale ale otelului, care se traduc prin modificarile de potential electrochimic al acestuia.

Astfel, otelul nedeformat în primul moment are un potential de 189mV, dar în timp scade, devenind electronegativ, ajungând chiar la valori negative de pâna la -21mV dupa 8 minute.

Deplasarea potentialului spre valori negative arata o crestere a instabilitatii aliajului în mediul utilizat, si prin aceasta, o mai mare posibilitate de coroziune datorita extinderii portiunilor unde pelicula protectoare a fost distrusa si o suprafata tot mai mare a metalului a ramas descoperita si expusa coroziunii.

Dimpotriva, deplasarile intermitente ale potentialului spre valori electropozitive, arata acoperirea partiala a suprafetei probei cu produse de coroziune, însa valoarea potentialului ramâne la valori pozitive, dar scazute.

Otelul deformat cu cea mai mica forta de rulare are potentiale electrochimice apropiate fata de otelul nedeformat pe aproape toata durata încercarii, exceptând minutele 7 si 13, unde se observa o pozitivare însemnata a potentialului electrochimic al otelului, ceea ce arata o refacere pe timp foarte scurt a peliculei de pasivare, dupa care aceasta este distrusa si coroziunea devine în continuare mai evidenta decât a otelului nedeformat. Intensificarea coroziunii în acest caz poate fi pusa pe seama faptului ca la aceasta forta de apasare, în suprafata metalului se înmagazineaza energii suplimentare, imprimând în anumite zone stari metastabile ale metalului, care duc la aparitia unor tensiuni în suprafata.

Potentialul electrochimic al otelului rulat la forta de apasare de 80 daN porneste de la valori semnificativ pozitive (cu buna stabilitate la coroziune), se deplaseaza spre valori negative, ramânând însa în domeniul de potential pozitiv, apoi creste si prezinta o tendinta de pasivare la un potential de 195-200 mV. Otelul deformat prin rulare la 85 daN are în faza de început un potential pozitiv, dar mai scazut decât otelul rulat la forta de apasare de 80 daN, însa se deplaseaza continuu spre potentiale electropozitive (îsi mareste stabilitatea la coroziune), atingând dupa numai 14 minute o stare stationara de pasivare stabila la potentialul de 236 mV, cel mai electropozitiv comparativ cu celelalte grade de rulare.

Cresterea stabilitatii la coroziune cu marirea fortei de rulare pentru probele rulate cu 80 si 85 daN poate fi explicata prin faptul ca odata cu cresterea fortei de apasare la rulare, scade rugozitatea si implicit se reduce suprafata reala a metalului supusa coroziunii, figura 3.2.4.

Figura 3.2.4. Profilul pisei din oþel inoxidabil austenitic rulat cu diferite forþe de apãsare (×10.000).

Paralel, pe probele rulate s-au facut si teste folosind metoda indicatorilor, care se bazeaza pe culoarea caracteristica pe care o dau în prezenta unui indicator, mediul coroziv cu ionii metalului ce trec în mediu în urma procesului de coroziune.

Pentru otelurile inoxidabile, în care elementul majoritar este fierul si în acelasi timp principalul element din oteluri care trimite ioni în solutie (se corodeaza), se foloseste solutia feroxil cu urmatoarea compozitie: 1g/l K₃[Fe(CN)₆] 2H₂O; 10g/l NaCl, 10g/l agar-agar, în apa deionizata.Se adauga agar-agar pentru a se obtine o solutie de consistenta gelatinei, care împiedica întinderea rapida a zonelor colorate. Testul este semnificativ îndeosebi în cazul coroziunii pronuntat localizata (coroziune în puncte, fisuranta etc) cum este cazul otelurilor inoxidabile. Se pot pune în evidenta porii existenti în peliculele protectoare de oxizi, nitruri etc.În porii stratului protector de oxizi, nitruri s.a., otelul nefiind protejat, este supus coroziunii, si din aceste portiuni, fierul din otel trece în mediu sub forma de ioni Fe²⁺. Aceste zone devin anozi. Ionii de Fe²⁺ rezultati din coroziune, reactioneaza cu fericianura de potasiu si formeaza fericianura feroasa, de culoare albastru intens:

2K₃[Fe(CN)₆] + 3FeCl₂ → Fe₃[Fe(CN)₆]₂ + 6KCl

Pe portiunile care se corodeaza (anodice) apare o culoare albastra, permitând astfel sa se determine si pozitia zonelor anodice care se corodeaza si se coloreaza în albastru si a punctelor catodice care nu se corodeaza si ramân incolore.

Pentru a avea o apreciere a coroziunii privind metoda indicatorilor, s-a întocmit o scara de valori dupa numarul de puncte pe cm², prezentat în tabelul 3.2.2.

Testul feroxil pentru otelul deformat prin rulare este prezentat în figura 3.2.3b. Se constata o buna concordanta între acest test si masuratorile cronopotentiometrice care arata ca potentialul electrochimic al otelului deformat este cu atât mai negativ, cu cât pe suprafata avem mai multe puncte de coroziune.

b) Deformarea prin refulare

Figura 3.2.5. Schema refularii

În urma refularii are loc o micsorare a înaltimii initiale a probei, crescându-i sectiunea transversala (figura 3.2.5). Gradul de deformare realizat prin refulare se poate exprima, dupa STAS 2233-80, prin gradul de refulare relativ X si prin refularea specifica n folosind formulele urmatoare:

	unde: h0 este înaltimea initiala a probei, înainte de refulare , în mm; h-înaltimea finala a epruvetei, dupa refulare, în mm.

Tensiunea principala maxima σ₁ este asigurata de forta de deformare P, care determina deformatia maxima σ₁ în sensul micsorarii înaltimii semifabricatului iar tensiunile σ₂ si σ₃ apar în plan transversal datorita fortelor de frecare.

Delimitarea zonelor de deformare într-o proba refulata este prezentata în figura 3.2.6.

Figura 3.2.6. Delimitarea zonelor de deformare într-o epruveta refulata [76].

Probele din otelurile 7,8 si 9 (∅8x15; ∅10x15) au fost refulate pe prese hidraulice de 20tf si 30tf, la grade de deformare cuprinse între 20 si 60%.

Masuratorile cronopotentiometrice sau expunere la coroziune libera pe otelurile 2, 3, 7, 8 si 9 (tabelul 3.1) deformate prin refulare cu diferite grade de deformare au pus în evidenta modificari ale potentialelor electrochimice ale otelurilor ca urmare a deformarii. Pentru otelul inoxidabil 2 (tab. 3.1), stabilizat cu titan si cu un procent apreciabil de nichel, potentialele electrochimice ale otelului la grade mici de deformare 20% si 30%, au valori apropiate, dar negative, fata de potentialul probei nedeformate, curbele potentiometrice intersectându-se între ele dupa anumite intervale de timp, figura 3.2.7a.

Figura 3.2.7. Diagrame cronopotentiometrice în 3% NaCl la 25°C (a) si  punctajul la testul feroxil (b) pentru otelul inoxidabil austenitic 2 (tab. 3.1) deformat prin refulare.

Aceasta indica faptul ca pentru otelul inoxidabil 2, deformarea prin refulare la grade relativ mici de deformare nu modifica esential probabilitatea termodinamica privind comportarea la coroziune a otelului. La un grad mai mare de deformare, de 50%, variatiile rapide de potential în sens pozitiv si negativ arata însa un proces continuu de distrugere si refacere a peliculei protectoare care dupa cca. 50 minute prezinta o deteriorare pronuntata si o scadere brusca a potentialului deci scaderea rezistentei la coroziune. Testul cu solutie feroxil pentru otelul 2 (tabelul 3.1) prezentat în figura 3.2.7b, arata o corespondenta între variatia potentialelor electrochimice si porozitatea stratului protector.

La otelul 3 (tabelul 3.1) aliat si cu Mo si cu un continut de 15% Ni, masuratorile cronopotentiometrice prezentate în figura 3.2.8a, arata o deplasare a potentialului electrochimic al otelului spre valori negative, cu instabilitate termodinamica mai pronuntata, cu cât gradul de deformare este mai mare. Se vede ca în zona de deformare 3 (figura 3.2.6), cu gradul de deformare mediu, potentialul electrochimic are valori pronuntat negative si cu tendinta pronuntata la coroziune. Potentialul electrochimic în zona de deformare 1 (figura 3.2.6), unde deformarea este minima arata o tendinta mai pronuntata spre coroziune decât starea nedeformata, dar mai stabil decât zona cu deformarea medie. Testul cu solutie feroxil arata aceasi tendita mai pronuntata la coroziune cu cât gradul de deformare este mai mare, figura 3.2.8b.

Figura 3.2.8. Diagrame cronopotentiometrice în 3% NaCl la 25°C (a) si  punctajul la testul feroxil (b) pentru otelul inoxidabil austenitic 3 (tab. 3.1) deformat prin refulare.

Otelul inoxidabil 7 (tabelul 3.1), cu un continut de 9,9% Ni, practic nealiat, si cu Ti si Mo, în urma deformarii îsi modifica potentialul electrochimic spre valori negative, deci cu tendinta mai pronuntata spre a se coroda, comparativ cu starea nedeformata, însa valorile potentialului ramân în domeniul pozitiv, figura 3.2.9a.

Figura 3.2.9. Diagrame cronopotentiometrice în 3% NaCl la 25°C (a) si  punctajul la testul feroxil (b) pentru otelul inoxidabil austenitic 7 (tab. 3.1) deformat prin refulare.

La otelul 8 (tabelul 3.1), cu un continut de numai 6,22% Ni, spre deosebire de celelalte oteluri studiate, potentialul electrochimic al sau se deplaseaza spre valori pozitive în sensul maririi stabilitatii la coroziune cu cât gradul de deformare este mai mare, figura 3.2.10a. La acest otel si punctele Ms si Md asa cum rezulta din figura 3.1 se afla la temperaturi superioare fata de celelalte oteluri. Aceasta înseamna ca în timpul deformarii plastice la acest otel au loc transformari structurale care duc la formarea martensitei α sau ε. În figura 3.2.10b este prezentat testul cu solutie feroxil pentru acest otel.

Figura 3.2.10. Diagrame cronopotentiometrice în 3% NaCl la 25°C (a) si  punctajul la testul feroxil (b) pentru otelul inoxidabil austenitic 8 (tab. 3.1) deformat prin refulare.

Pentru otelul 9 (tabelul 3.1), cu un continut de 8,75% Ni potentialul electrochimic al starii deformate prin refulare cu 33% grad de deformare, se deplaseaza nesemnificativ spre valori negative fata de a otelului nedeformat. Dupa aproximativ 50 minute, otelul deformat are o tendinta spre pasivare pâna la potentialul de 280-285mV, dar revine în scurt timp cam la aceeasi valoare a potentialului otelului nedeformat.